Un nou ciclu de formări axate pe inițierea profesorilor noi înregistrați în eTwinning

  • 20/10/2020
  • 0
  • 136 Vizualizări
Un nou ciclu de formări, axate pe inițierea profesorilor în eTwinning, au fost organizate online în perioada 17-18 octombrie 2020 de către Biroul Național de Asistență eTwinning Moldova – Universitatea Tehnică a Moldovei.

La eveniment a fost prezentă Natalia Grîu, secretară de stat a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, care a încurajat cadrele didactice să implementeze proiecte eTwinning interdisciplinare, transdisciplinare, pluridisciplinare, care susțin dezvoltarea competențelor secolului XXI la elevi. De asemenea, dumneaei a  menționat că eTwinning este o platformă cu multe oportunități pentru școală, profesori și elevi, o platformă care vine în ajutor profesorului de orice disciplină din Republica Moldova în stabilirea parteneriatelor educaționale online, în fondarea și implementarea proiectelor online, realizarea colaborării și utilizării instrumentelor TIC în procesul de predare-învățare, transmite utm.md.

Ministerul Educației Culturii și Cercetării sprijină programul eTwinning, în special apreciază munca depusă de către cadrele didactice în cadrul proiectelor eTwinning și colaborarea echipei de profesori din cadrul instituției.

Ținem să menționăm că activitățile practice care sunt desfășurate în cadrul celor două ateliere de lucru vor oferi cadrelor didactice noi înregistrate la eTwinning sau cu experiență redusă de participare în eTwinning cunoștințe și deprinderi de lucru pe portalul eTwinning și vor dezvoltarea competențele necesare pentru participarea cu succes la proiecte eTwinning.

Programul eTwinning este parte a Programului Erasmus+, cofinanțat de Comisia Europeană și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.


Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.