Ședință extraordinară a Ministrului Educației și Cercetării cu șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului

  • 19/01/2022
  • 0
  • 26 Vizualizări

Astăzi, 19 ianuarie 2022, Ministerul Educației și Cercetării a organizat ședința extraordinară cu șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ), în contextul stării de urgență în sănătate publică, prelungită pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 martie.

Mai multe subiecte pentru desfășurarea procesului educațional au fost abordate de către Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală. Printre acestea menționăm importanța măsurilor întreprinse în vederea asigurării unui mediu școlar sigur atât pentru elevi, cât și pentru angajații din sistemul educațional în condițiile pandemiei, necesitatea comunicării eficiente la nivel central și local privind monitorizarea situației epidemiologice în instituțiile de învățământ, gestionarea eficientă a resurselor energetice și termice în condițiile crizei actuale, respectarea transparenței decizionale în repartizarea și utilizarea alocațiilor bugetare etc.

Șefii OLSDÎ au informat despre situația la zi în instituțiile din subordine. Ministerul Educației și Cercetării va publica săptămânal datele cu referire la numărul de cazuri noi de infectare, conform informațiilor prezentate de OLSDÎ.