DGETS invită pentru colaborare toți reprezentanții societății civile

  • 11/08/2021
  • 0
  • 9 Vizualizări

În scopul implementării prevederilor următoarelor acte normative: Legii nr.317 din 18.07.2003 privind actele normative ale Guvernului și alte autorități ale administrației publice locale și centrale; Legii nr. 100 din 22.12.2017 cu privire la actele normative; Legii nr.982 din 11.05.2000 privind accesul la informație; Legii nr.239 – XVI din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional; Hotărârii Guvernului nr. 188/2012 privind paginile oficiale ale autorităților administrației publice în rețeaua Internet; cât și asigurării transparenței activității instituțiilor de învățământ general din municipiul Chișinău și a structurilor din subordinea DGETS, pe parcursul anului de studio 2020/2021 au fost elaborate, publicate și aduse la cunoștință către directorii instituțiilor de învățământ o serie de documente, acte normative, articole și note informative:

Scopul elaborării acestora constă în organizarea corectă a procesului educațional, sporirea gradului de răspundere al autorităților publice față de cetățeni și societate și asigurarea transparenței activității instituțiilor de învățământ general din municipiul Chișinău prin:

  • Garantarea veridicității, plenitudinii și actualizării informației plasate pe pagina-web oficială proprie;
  • Publicarea informației curente, cu indicarea datei fiecărui caz de publicare a documentului și a datei actualizării informației;
  • Informarea publicului larg despre posibilitatea familiarizării în rețeaua Internet cu activitatea instituției prin publicarea adreselor corespunzătoare și a modificărilor intervenite în datele din antetele documentelor oficiale și prin alte modalități;
  • Oferirea unor repere clare de organizare a activității școlilor/grădinițelor;
  • Asigurarea dreptului copiilor la o educație de calitate;
  • Asigurarea calității lucrărilor executate cu respectarea strictă a termenelor și utilizarea rațională a surselor financiare.

Totodată, asigurarea transparenței implică revizuirea sistematică a modului în care este furnizată informația, pentru a menține și îmbunătăți calitatea, echitatea și eficiența în educația școlară din municipiu.

Astfel, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău invită pentru colaborare toți reprezentanții societății civile, cei care doresc sa se implice in vederea asigurarea transparenței activității instituțiilor de învățământ general din municipiul Chișinău, să ne consolidăm eforturile comune pentru a asigura în continuare o educație de calitate și o dezvoltare armonioasă a copiilor noștri.

Reamintim că, DGETS este deschisă spre colaborare în vederea creării condițiilor optime pentru desfășurarea activității copiilor și îndeamnă părinții să discute, despre problemele ce pot interveni, cu directorii școlilor/grădinițelor, cu șefii DETS de sector, care vor acorda suportul necesar părinților prin servicii de informare zilnică, astfel fiecare instituție să anunțe unde sunt create asociații de părinți, ce surse financiare se colectează și modalitatea utilizării resurselor financiare disponibile.

Aceste rapoarte trebuie făcute public și transmise către autorități. având încredere că problemele identificate vor fi analizate cu mare atenție și soluționate conform normelor legale în vigoare. Asigurându-vă de întreaga noastră susținere și disponibilitate, vă invităm să conlucrăm pentru bunul mers al procesului educațional din grădinițe și nu numai.