Provocarea verii

  • 04/06/2021
  • 0
  • 39 Vizualizări

⏺În acest an, te provocăm să vii la biblioteca ta altfel. Dacă ești părinte și ai un copil, doi sau mai mulți copii zglobii intrați în vacanța de vară, te invităm să vii la bibliotecă și să petreci o vacanță interesantă și interactivă. Ediția din acest an al „Provocării verii” va purta genericul Citește și descoperă Chișinăul! și va avea loc în perioada 7 iunie-31 iulie 2021, în toate cele 27 de filiale ale Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”.

🏃‍♂️Te vom purta pe ulițe, pe la porțile virtuale ale unor mari instituții de cultură a Chișinăului, în parcurile și scuarurile orașului. Te vom invita să citești despre Chișinău pe înțelesul copilului tău, te vom implica în ateliere de lectură în voce, în înscenări teatralizate despre orașul nostru drag, în ateliere de desen, fotografie și decupare, puzzle, ateliere de creare a ierbarelor etc. Cine știe câtă imaginație se poate aduna în mintea unui copil zglobiu care explorează vara orașul și biblioteca sa preferată.

🧑‍🏫Bibliotecarii sunt specialiști notorii în călătorii virtuale în timpul lecturii, dar sunt și ghizi extraordinari pe străzile de labirint ale orașului. Așa că de vei dori, nu uita să îți iei traista cu cărți și să pornești în plimbări pe străzile Chișinăului nostru drag.

⏲La „Provocarea verii” îți propunem să participi la „Turnirul lecturii” în care copii vor fi ghidați prin joc și alte forme distractive și interactive de bibliotecari să citească contra cronometru, timp de circa 20 de minute, în fiecare zi. Cât te lasă pofta de citit. Notează într-o fișă-cronometru cât timp ai citit. Dacă vreai, joacă-te și revino iar la citit, când ai un timp liber. Iar tu părinte, fii interactiv, vino la bibliotecă la „Turnirul lecturii”. Îți propunem să descoperi lumea miraculoasă a cărților, activităților interactive, digitale, aplicate și desenate de la bibliotecă. Copiii care vor completa fișa-cronometru pentru lecturile la bibliotecă vor primi certificate speciale.

🧭Explorarea mai bună a Chișinăului va oferi copiilor oportunități de cunoaștere a naturii, arhitecturii, istoriei, oamenilor orașului prin diverse teste interactive, concursuri intelectuale, plimbări prin proximitatea bibliotecii, vizitând muzee, spații atractive, parcuri etc. Toți participanții vor primi „Agenda exploratorului”, unde vor fi notate atât impresiile de lectură, cât și jurnalul amintirilor de la diversele explorări de pe parcursul zilelor petrecute la bibliotecă.

📖Programul estival „Provocarea verii” presupune ca Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” să se transforme în această vară într-un laborator de lectură, explorare, joc, creativitate, cu resurse unice, prin intermediul cărora micii chișinăuieni vor obține abilități și competențe necesare învățarea prin joc. În Programul estival „Provocarea verii” vor fi atrase toate cele 27 de filiale ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.

🧑👧Grupul țintă al programului sunt copii de vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani.

👩‍👧‍👦Grupurile vor fi constituite din 10-15 copii. Înscrierea se va face începând cu 1 iunie a.c. Durata Programului pentru fiecare grup va fi de 2 săptămâni, timp de 3 ore pe zi.

📌Pentru a te înscrie ai nevoie de cardul de acces la Biblioteca Municipală oferit gratuit. Înscrierea se poate face online, sau scriind direct filialei la care mergi de obicei. Te așteptăm cu drag!