Membrii Grupului Național de Coordonare a Siguranței în Educație s-au întrunit în ședință

  • 03/12/2020
  • 0
  • 13 Vizualizări

Prezentarea datelor cu privire la evoluția situației epidemiologice în instituțiile de învățământ; continuarea desfășurării procesului educațional; implementarea prevederilor Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 35/2020;  asigurarea instituțiilor de învățământ cu dezinfectant – acestea și alte subiecte au fost discutate astăzi, 1 decembrie, în cadrul ședinței de lucru a grupului național de coordonare a siguranței în educație în context pandemic.

 

Ministrul Lilia Pogolșa a subliniat necesitatea respectării cu strictețe a regulilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, emise de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Organizația Mondială a Sănătății, în instituțiile de învățământ din țară, astfel încât procesul educațional să fie desfășurat în siguranță atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice.

 

La rândul său, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Constantin Rîmiș a reiterat că instituțiile de învățământ din țară au fost redeschise nu pentru a fi închise, de aceea existența unei colaborări eficiente între reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, administrațiile instituțiilor de învățământ și părinți va contribui la minimizarea răspândirii infecției virusului COVID-19.

 

Alte subiecte abordate în cadrul discuțiilor au vizat organizarea activităților legate de sărbătorile de iarnă în cadrul instituțiilor de învățământ; activitatea angajaților din cadrul instituțiilor de învățământ  în perioada vacanței de iarnă; organizarea tezelor semestriale, sesiunea de iarnă, anul școlar 2020-2021 etc.

 

Amintim că din Grupul Național de Coordonare a Siguranței în Educație fac parte: reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova, organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, directori de instituții, Sindicate, UNICEF, Centrul Republican pentru Asistență Psihopedagogică,  Consiliul Național al Elevilor și reprezentanți ai părinților.