Ședința grupului de lucru pentru optimizarea instituțiilor de învățământ

  • 06/11/2020
  • 0
  • 61 Vizualizări

Astăzi, 04 noiembrie 2020, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău, a organizat ședința grupului de lucru pentru reorganizarea și optimizarea a instituțiilor de învățământ din municipiul Chișinău. Menționăm că recent DGETS a efectuat o amplă analiză a situației rețelei școlare din municipiu, urmărind evoluția numărului de elevi, clase și instituții de învățământ primar și secundar, general, pe perioada ultimilor trei ani. Astfel, fiind evaluată funcționalitatea instituțiilor de învățământ este evidentă necesitatea reorganizării și optimizării a acestora.

Premisele care stau la baza reorganizării rețelei școlare din municipiu:

  • Reţelele claselor şi a instituţiilor neadaptate la numărul de elevi;
  • Insuficienţa cheltuielilor pentru consolidarea bazei tehnice şi didactico-materiale a instituţiilor;
  • Accesul limitat la servicii educaţionale de calitate.

Principalele priorităţi de politică pe termen mediu sunt următoarele:

  • Eficientizarea utilizării alocaţiilor financiare, îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale, asigurarea unui randament educaţional înalt şi oferirea unei remunerări adecvate angajaţilor din sectorul educaţiei;
  • Adaptarea numărului şi tipurilor de grădiniţe şi şcoli la numărul de copii şi elevi din fiecare sector, luînd în considerare şi prognozele demografice existente;
  • Diversificarea şi intensificarea educaţiei extracurriculare.

Considerăm că această reorganizare a instituţiilor vine în sprijinul stabilizării sistemului de învăţământ municipal prin debutul unei colaborări și implicări reale și efective a tuturor participanţilor la educaţie în funcţionarea și dezvoltarea serviciului educaţional.

Menționăm că la momomentul actual în gestiunea DGETS, se află 331 de entități educaționale de pe teritoriul municipiului Chișinău. Rolul sectorului învăţământului constă în asigurarea prestării serviciilor educaţionale necesare pentru dezvoltarea capitalului uman. Una din principalele provocări ale sectorului este eficientizarea utilizării mijloacelor bugetare.

Prin urmare, se impune acţiuni referitoare la implementarea reformei în educaţie, inclusiv prin ajustarea numărului unităţilor de personal şi a instituţiilor de învăţământ la numărul variabil al elevilor cuprinşi în procesul educaţional.