
Ghidul conține explicații detaliate cu privire la formarea structurilor electorale în școală, modul de organizare a campaniei electorale, dar și procesul propriu-zis de organizare a alegerilor și numărare a voturilor.
Din 2018, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral de pe lângă Comisia Electorală Centrală, cu sprijinul proiectului PNUD „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, susține școlile în organizarea alegerilor pentru consiliile de elevi, structuri care se realeg la fiecare doi ani.
În acest sens, a elaborat un ghid practic și a acordat suport direct la peste 80 de școli din toate regiunile țării. În 2020, în condițiile pandemiei de COVID-19, CICDE a realizat un ghid practic în format video, accesibil tuturor celor care își doresc să organizeze alegerile din școală în mod democratic și corect. Alegerile Consiliului de elevi reprezintă primul exercițiu democratic care responsabilizează elevii din clasele V-XII să voteze conștient și informat, pregătindu-se astfel pentru alegerile naționale.
În videoclipul de mai jos vă puteți documenta în detaliu despre întreg procesul de organizare a alegerilor în consiliile școlare. Mai mult, puteți descărca versiunea actualizată a ghidului (2020), urmând acest link.
Materialul informativ a fost elaborat în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, prin intermediul Fondului pentru Bună Guvernare și al Ambasadei Olandei prin Programul Matra.