A fost inaugurat Forumul municipal al cadrelor didactice, cu genericul „Educația astăzi – între viziune și acțiune”

  • 21/08/2020
  • 0
  • 40 Vizualizări

Secretarul de stat în domeniul educației, Natalia Grîu a participat astăzi, 19 august, la inaugurarea Forumului municipal al cadrelor didactice, cu genericul „Educația astăzi – între viziune și acțiune”. Evenimentul organizat de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a mun. Chișinău și se adresează cadrelor didactice și de conducere din instituțiile de învățământ general, părinților, elevilor, liderilor sindicali și APL-urilor din municipiul Chișinău.

 

Secretarul de stat, Natalia Grâu a menționat că în noul an de studii calitatea, accesul și relevanța trebuie devină priorități ale sistemului educațional din Republica Moldova. „Este necesar să ne asigurăm că demararea procesului educațional se va realiza în maximă siguranță atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice, în toate instituțiile de învățământ din țară. Mizăm pe responsabilitatea fiecărui actor implicat în acest proces, astfel încât din 1 septembrie școlile să își redeschidă porțile pentru elevi”, a afirmat oficialul.

 

În cadrul Forumului municipal al cadrelor didactice, care se va desfășura în perioada 19-21 august vor fi organizate webinare ce vor oglindi organizarea activității instituțiilor de învățământ general din municipiul Chișinău, pentru anul de studii 2020-2021 și anume: metodologii de predare-învățare combinată în baza bibliotecii digitale „Educație Online”; aspecte manageriale pentru organizarea anului școlar în instituțiile de învățământ primar și secundar; adaptări curriculare în reluarea procesului educațional în instituțiile de educație timpurie; soluții pentru activitatea școlilor de sport etc.

 

Participanții la eveniment vor primi certificate în baza chestionarului plasat pe pagina de Facebook a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a mun. Chișinău la data de 21 august.