Concursurile pentru funcțiile manageriale din cadrul instituțiilor de învățământ general vor fi organizate conform unor proceduri mai transparente, echitabile și obiective

  • 16/09/2022
  • 0
  • 119 Vizualizări

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat modificările la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general și Instrucțiunea cu privire la evaluarea candidaților la funcția de director al instituției de învățământ general și profesional tehnic.

 

Finalitatea esențială a modificărilor constă în consolidarea activităților pentru asigurarea transparenței, echității și obiectivității desfășurării concursurilor, precum și eliminarea premiselor de favorizare/defavorizare a unor candidați. În acest scop, a fost introdusă obligativitatea instruirii prealabile a membrilor Comisiei de concurs, a fost prevăzută publicarea în spațiul online a interviurilor pentru funcțiile de director, a fost interzisă completarea dosarelor de participare la concurs după expirarea termenului de depunere a acestora, au fost stabilite criterii unice de evaluare a candidaților la interviu, precum și alte modificări și concretizări.

 

Au fost introduse prevederi privind delegarea membrilor în componența Comisiei de concurs, care au menirea de a preveni intimidarea sub orice formă a celor implicați în procesul de delegare a membrilor în Comisiile de concurs și să pună pe poziție de egalitate candidații din cadrul instituției, precum și a celor din afara instituției.

 

Datele statistice procesate confirmă că 57% dintre candidați utilizează mai puțin de 20 de minute din timpul acordat pentru scrierea testului (o oră). La fel, odată cu plasarea publică a tuturor itemilor, candidații sunt încurajați să se pregătească temeinic în prealabil și au la dispoziție toată informația necesară pentru a susține cu succes proba scrisă. Pe cale de consecință, o altă modificare se referă la majorarea punctajului de promovare a probei scrise (testul) (de la 50%+1 la 60%), precum și majorarea numărului de itemi (de la 20 la 25) la care vor trebui să răspundă candidații la această etapă.

 

În scopul desfășurării concursurilor în termene rezonabile a fost stabilită obligativitatea desfășurării etapelor 3 și 4 ale concursului în termen de cel mult 10 zile de la data testării.

 

Printre stipulările nou introduse în Instrucțiunea cu privire la evaluarea candidațilorse enumeră afișarea pe ecran, la expirarea timpului alocat testării sau la finalizarea rezolvării testului, a numărului de puncte acumulat de către candidat pentru răspunsurile la itemi, reușita în procente (%) și punctajul acordat pentru fiecare item (marcat cu 1, în cazul răspunsului corect și marcat cu 0, în cazul răspunsului incorect).

 

Un alt element de noutate este faptul că în cazul participării la un nou concurs pentru ocuparea funcției de director al unei instituții de tipul instituției pentru care a fost promovat anterior testul, candidatul are dreptul să participe la o nouă testare, rezultatele căreia sunt definitive, iar rezultatele anterioare ale testării își pierd valabilitatea.

 

Menționăm că în procesul de elaborare a modificărilor la Regulament a fost consultată comisia parlamentară de profil, organele locale de specialitate în domeniul învățământului, cadre didactice și de conducere din învățământul general, precum și au fost realizate expertizele anticorupție și juridică.

 

Totodată, în scopul aplicării corespunzătoare și înțelegerii unitare a noilor prevederi, Ministerul Educației și Cercetării a organizat o ședință de lucru cu responsabilii de resurse umane din cadrul organelor locale de specialitate în domeniul învățământului.

 

Modificările la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general și Instrucțiunea cu privire la evaluarea candidaților la funcția de director al instituției de învățământ general și profesional tehnic au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 16 septembrie 2022 și sunt aplicabile pentru concursurile anunțate începând cu data publicării.

 

Modificările aprobate vor avea un impact semnificativ asupra calității cadrelor manageriale, care vor fi selectate în baza noilor prevederi.