Părinții ar putea beneficia de zile libere în cazul suspendării procesului educațional în regim fizic

  • 01/10/2021
  • 0
  • 161 Vizualizări
Prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat ieri în cadrul ședinței Guvernului că părinții a căror copii au sub 12 ani sau au nevoie de îngrijiri speciale vor beneficia de zile libere dacă instituțiile de învățământ vor trece în regim online.

Conform hotărârii, în cazul suspendării procesului educațional în regim fizic, cu acordul angajatorului, se vor acorda zile libere unuia dintre părinți sau a tutorelui pentru supravegherea copiilor, pe toată durata suspendării procesului educațional. Aceștia ar urma să primească o indemnizație egală cu cel puțin 50 % din salariul de bază.

Prevederile se vor aplica părinților copiii cărora au vârsta de până la 12 ani sau copiilor cu dezabilități.

Conform ultimei decizii a CNESP, universitățile trec la regim online de predare, iar celelalte instituții de învățământ vor continua cu prezență fizică a elevilor.