
Reducerea distanței fizice minime în instituțiile de învățământ; asigurarea calității procesului educațional, ținând cont de abordarea diverselor modele de învățare, asigurarea siguranței online a copiilor și a cadrelor didactice în contextul procesului educațional de la distanță au fost principalele subiecte discutate astăzi, 24 septembrie, în cadrul ședinței de lucru a Grupului Național de Coordonare a Siguranței în Educație, instituit la acest început de an școlar.
Agenda ședinței a fost realizată în baza problemelor raportate prin intermediul Formularului verde, dar și pe alte căi de către conducătorii instituțiilor de învățământ; reprezentanții organelor locale de specialitate în domeniul învățământului; profesori; părinți; elevi ș.a.
Prin urmare, membrii grupului au discutat despre identificarea soluțiilor preliminare pentru ca un număr mai mare de copii să poată frecventa școala și grădinița, datorită reducerii distanței fizice de la 1,5 m la 1 m pentru elevi și a reducerii suprafeței rezervate pentru copii în instituțiile de educație timpurie de la 4 la 2 m2.
Ministrul Igor Șarov a solicitat membrilor Comisiei să identifice soluții viabile care să elimine toate problemele la acest subiect, astfel încât calitatea procesului educațional să nu fie afectată.
Nu în ultimul rând a fost pusă în discuție necesitatea instituirii unor măsuri noi privind normele de siguranță online a copiilor și a cadrelor didactice în contextul învățământului la distanță, dar și necesitatea unor reglementări privind schimbarea modelului de învățare de către instituțiile de învățământ.
În context, membrii Grupului Național de Coordonare a Siguranței în Educație au menționat că la moment au fost elaborate „Reperele metodologice privind organizarea procesului educațional, în contextul învățării mixte”, care sunt structurate sub forma unui instrument sistematizator ce vine să detalieze: conținutul acțiunilor de organizare a procesului de predare-învățare-evaluare în funcție de modelul selectat de către instituție, conform Modelelor de organizare a procesului educațional în anul de studii 2020-2021 (ordinul MECC nr. 839/2020); specificul acțiunilor didactice și manageriale necesare a fi aplicate la trecerea instituției de învățământ de la un model de altul de organizare a procesului educațional; modalitatea de completare a documentației școlare în condiții specifice de activitate a instituțiilor; aspectele didactice specifice activității la clasă în funcție de treaptă de școlaritate, echipamentele și utilajele utilizate în cadrul activităților sincron și asincron de organizare a procesului educațional.
Amintim că din Grupul Național de Coordonare a Siguranței în Educație fac parte: reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova, organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, directori de instituții, Sindicate, UNICEF, Centrul Republican pentru Asistență Psihopedagogică, Consiliul Național al Elevilor și reprezentanți ai părinților.